Convenția de la Viena din 1968 „Privind indicatoarele și semnalele rutiere”
Referință istorică
⇒ Punctul de plecare al legislației internaționale în domeniul circulației rutiere poate fi considerat Convenția internațională privind circulația automobilelor, încheiată la Paris la 11 octombrie 1909. În această Convenție erau deja abordate probleme legate de construcția automobilelor, admiterea acestora în circulația internațională, precum și indicatoarele și semnalele.
⇒ Ulterior, tot la Paris, în anul 1926, Convenția din 1909 a fost modificată și extinsă, însă nu acoperea suficient aspectele privind indicatoarele și semnalele rutiere. Pentru a completa acest gol, la 30 martie 1931, la Geneva, a fost încheiată Convenția privind unificarea semnalizării rutiere.
⇒ În decembrie 1943, la Washington, statele de pe continentul american au încheiat Convenția privind regulile circulației automobilelor între țările americane. Problema indicatoarelor și semnalelor nu a fost abordată în această Convenție regională.
⇒ În anul 1949, la Geneva, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite, au fost încheiate „Convenția privind circulația rutieră” și „Protocolul privind indicatoarele și semnalele rutiere”.
⇒ Conferința care a reunit reprezentanți ai țărilor din întreaga lume a avut loc în perioada 7 octombrie – 8 noiembrie 1968 la Viena și s-a încheiat la 8 noiembrie prin ceremonia de deschidere pentru semnarea a două texte adoptate: Convenția privind indicatoarele și semnalele rutiere și Convenția privind circulația rutieră.
În acea zi, Convenția privind indicatoarele și semnalele rutiere a fost semnată de 31 de țări. Convenția a intrat în vigoare la 6 iunie 1978 și are în prezent 116 state participante.
Fără îndoială, aceste texte trebuie actualizate periodic pentru a ține cont de progresul tehnologic și pentru a reflecta necesitățile în creștere ale societății în domeniul siguranței traficului rutier și al protecției mediului.
Două Convenții de la Viena: „Privind circulația rutieră” și „Privind indicatoarele și semnalele rutiere”, a căror sferă de aplicare are caracter global, reprezintă instrumente juridice importante care contribuie nu doar la dezvoltarea comerțului și a activităților de transport pe baza unor reguli armonizate, ci și la elaborarea strategiilor în domeniul siguranței traficului rutier, orientate spre reducerea numărului de accidente rutiere și a victimelor. Cu cât mai multe țări aderă la aceste Convenții, cu atât drumurile noastre devin mai sigure.
Convenția de la Viena privind circulația rutieră din 1968 conține cerințe referitoare la:
- înmatricularea vehiculelor la autoritățile competente și atribuirea numerelor;
- inspecția tehnică a vehiculelor și starea acestora necesară pentru admiterea în circulație;
- obținerea permisului de conducere, aspectul acestuia și informațiile conținute;
- semnificația simbolurilor rutiere și a semnalelor agentului de circulație;
- poziționarea vehiculelor pe partea carosabilă;
- executarea manevrelor și a altor acțiuni necesare (depășirea, virajele, întoarcerea, reducerea și creșterea vitezei, frânarea, oprirea și staționarea);
- particularitățile traversării sectoarelor periculoase (tuneluri, intersecții, treceri la nivel cu calea ferată etc.);
- prioritatea unor vehicule față de altele, obligația de a ceda trecerea;
- relațiile dintre conducători auto și pietoni;
- particularitățile circulației pe drumuri cu o bandă și cu mai multe benzi, precum și pe autostrăzi;
- reguli pentru bicicliști și motocicliști;
- semnalele utilizate în timpul deplasării;
- reguli pentru participanții la trafic cu dizabilități;
- transportul de mărfuri și de persoane;
- comportamentul conducătorilor auto implicați într-un accident;
- condițiile de admitere a conducătorilor auto și bicicliștilor la circulație în alte state și încetarea acesteia.
Textul integral la link.
CONVENȚIA PRIVIND INDICATOARELE ȘI SEMNALELE RUTIERE. CAPITOLUL II. INDICATOARE ȘI SEMNALE RUTIERE.
Articolul 5.
Indicatoarele rutiere, conform Convenției de la Viena, se împart în 8 categorii:
Forma — triunghiulară, fondul — alb (în unele țări — galben), simbolurile — negre, conturul — roșu. Avertizează participanții la trafic asupra pericolelor.
Reglementează ordinea de trecere la intersecții și pe sectoarele înguste de drum. Forma este intenționat diferită, pentru a exclude interpretările greșite ale semnificației indicatorului chiar și atunci când este privit din spate.
Forma — circulară, fondul — alb, simbolurile — negre, conturul — roșu. Interzic anumite acțiuni (de exemplu, întoarcerea) sau circulația anumitor vehicule (de exemplu, tractoare).
Forma — circulară, fondul — albastru, simbolurile — albe. Prescriu participanților la trafic anumite acțiuni, de exemplu, direcția de deplasare.
Au, de regulă, formă dreptunghiulară și fond albastru cu simboluri sau inscripții deschise la culoare.
Secțiunea F: Indicatoare de informare, indicatoare de obiective și indicatoare de servicii.
Informează participanții la trafic despre caracterul drumului, amplasarea benzilor de circulație etc. Din această categorie fac parte și indicatoarele de direcție și distanță, bornele kilometrice, indicatoarele cu denumirile localităților și ale râurilor. Forma — pătrată sau dreptunghiulară, fondul de obicei albastru (mai rar — verde), simbolurile de regulă albe. De asemenea, pot informa participanții la trafic despre diferite servicii: stații de alimentare cu combustibil, hoteluri, campinguri. Forma — dreptunghiulară, fondul — alb, simbolurile — negre, conturul — albastru.
Secțiunea G: Indicatoare de direcție și indicatoare de informare și orientare.
Sunt complementare indicatoarelor din categoriile menționate mai sus. Nu se utilizează separat. Precizează acțiunea indicatoarelor principale în funcție de timp (de exemplu, numai în zilele lucrătoare) sau o aplică doar anumitor categorii de vehicule (de exemplu, numai pentru autocamioane), ori furnizează alte informații suplimentare. Forma — dreptunghiulară, fondul — alb, simbolurile — negre, conturul — negru.
Exemple de utilizare:
Articolul 6.
1. Indicatoarele se instalează astfel încât să poată fi ușor și din timp recunoscute de către conducătorii auto cărora le sunt destinate. De regulă, acestea se instalează pe partea drumului corespunzătoare sensului de circulație; totuși, ele pot fi amplasate sau repetate deasupra părții carosabile. Orice indicator instalat pe partea drumului corespunzătoare sensului de circulație trebuie să fie repetat deasupra părții carosabile sau pe partea opusă a drumului, dacă condițiile locale sunt de așa natură încât indicatorul poate să nu fie observat la timp de către conducătorii vehiculelor cărora le este destinat.
2. Acțiunea fiecărui indicator se extinde asupra întregii lățimi a părții carosabile deschise circulației, pentru conducătorii cărora le este destinat. Totuși, acțiunea indicatorului poate fi limitată la una sau mai multe benzi de circulație, delimitate prin marcaje longitudinale pe partea carosabilă.
3. Atunci când, în opinia autorităților competente, un indicator amplasat pe acostamentul unui drum cu părți carosabile separate este ineficient, acesta poate fi instalat pe banda mediană, iar în acest caz nu este necesar să fie repetat pe acostament.
4. Se recomandă ca legislația națională să prevadă că:
a) indicatoarele se instalează astfel încât să nu împiedice circulația vehiculelor pe partea carosabilă, iar cele instalate pe acostament trebuie să incomodeze cât mai puțin circulația pietonilor. Distanța dintre marginea părții carosabile, pe partea unde este instalat indicatorul, și marginea inferioară a indicatorului trebuie să fie, pe cât posibil, aproximativ aceeași pentru indicatoarele din aceeași categorie pe același drum;
b) dimensiunile indicatoarelor trebuie să fie astfel încât acestea să fie bine vizibile de la distanță și ușor de recunoscut la apropiere; cu respectarea prevederilor lit. c) ale prezentului punct, aceste dimensiuni se stabilesc ținând cont de viteza obișnuită a vehiculelor;
c) dimensiunile indicatoarelor de avertizare și ale indicatoarelor de sens obligatoriu (cu excepția indicatoarelor de reglementare specială) trebuie să fie standardizate pe teritoriul fiecărei părți contractante. De regulă, pentru fiecare tip de indicator se stabilesc patru categorii de dimensiuni: mici, normale, mari și foarte mari.
Indicatoarele de dimensiuni mici se instalează atunci când condițiile nu permit utilizarea indicatoarelor de dimensiuni normale sau când este posibilă circulația doar cu viteză redusă. Ele pot fi, de asemenea, utilizate pentru repetarea unui indicator anterior.
Indicatoarele de dimensiuni mari se instalează pe drumuri foarte largi, cu circulație rapidă.
Indicatoarele de dimensiuni foarte mari se instalează pe drumuri cu circulație de mare viteză, în special pe autostrăzi.
Articolul 8.
1. Pentru a facilita înțelegerea indicatoarelor la nivel internațional, sistemul de indicatoare și semnale rutiere instituit prin prezenta Convenție se bazează pe formele și culorile caracteristice fiecărei categorii de indicatoare, precum și, ori de câte ori este posibil, pe utilizarea simbolurilor grafice, și nu a inscripțiilor.
Dacă părțile contractante consideră necesar să introducă anumite modificări în simbolurile prevăzute, aceste modificări nu trebuie să schimbe caracteristicile esențiale ale indicatoarelor.
